Concurs de Halloween

Ok, vreau si eu sa ma inscriu, insa, ca surioara mea, am cateva intrebari:
1. E obligatoriu ca povestea sa fie de groaza? Adica eu am deja un One-Shot pe tema de Halloween, dar este mai mult de dragoste, iar sarbatoare apare prin cateva lucruri specifice.
2. Exista vreo problema daca m-am inscris cu aceeasi creatie si pe alt forum, dar la acelasi concurs?
Cam atat.
Multumesc anticipat.

Edit: Vreau sa-mi cer scuze ca postez aici, dar link-ul de la comentariul anterior poate fi vazut doar de administratori. Nu mi s-a raspuns la intrebari, este deja 11, asa ca, din nou, imi cer scuze, dar postez lucrarea pe care o vroiam, chiar daca poate nu respecta in totalitate cerintele.


NUMELE: Aimi., pe forum, Alexandra in realitate.
NUMELE ONE SHOT-ULUI: Iubire de Halloween
CAPITOLELE(1-3): 1
PERSONAJE: Sakura, Sasuke, mama Sakurei



Iubire de Halloween

Privirea imi este atintita spre fereastra, spre frumoasele jocuri de lumini ce traverseaza cerul, acum intunecat. Dovleci ce vor sa para malefici prin sculptura lor facuta, adesea, de oameni, vin cu forta pana in dreptul norilor, periculos de aproape de lumea mea, de locul in care traiesc de mai bine de jumatate de secol. Desi a trecut mult timp, trasaturile mi-au ramas neschimbate, dormice sa mai guste, macar putin, din voiosia tineretii. Nu sunt o fiinta magica, ce poate muta muntii din loc doar cu o privire incruntata, ci doar experimentul esuat la mamei mele. Fosta vrajitoare, neindemanatica, care aducea acasa multe ciudatenii, pe care le prepara fericita, pentru ca mai apoi, mandra de munca ei, sa zica ca acea supa urat mirositoare este o potiune. Din pacate, una a aterizat pe mine… Cea aruncata pe mine, din “minusculele” ei greseli. Cat as vrea sa nu o mai aud cum imi spune in fiecare zi “Tu macar esti tanara! Eu am imbatranit si nimeni nu se mai uita la mine. Ar trebui sa-mi fii recunoscatoare!”. Urasc cand incearca sa faca dintr-un lucru rau, ceva bun. Nu eu am ales sa fiu tanara, sa vad cum prietenii imi imbatranesc, iar eu raman pustnica pe vecie!

Ah! De as putea, macar o data, sa-i spun ce simt! Insa stiu ca nu se va intampla. Moartea tatalui meu a afectat-o mult prea mult pentru a-si mai da seama ca, langa ea, mai traieste un suflet mic si neajutorat, dornic de atentie si iubire. Cat ar vrea, nu-mi poate da copilaria fericita, de care am fost lipsita. Cu toate acestea, nimeni nu poate sa-mi reproseze ca nu tin la ea. Am invatat sa o inteleg… M-am adaptat unui mediu precoce, fara ca macar sa comentez. Poate ca sunt lasa, sau mult prea intelegatoare, dar cine nu ar fi? E ruda mea, iar sangele ce-mi curge prin vene, curge si prin al ei…

Oftez, plina de atatea ganduri profunde si certuri cu propria-mi minte, ce pare ca a luat-o razna. Din nou! Mai arunc o ultima privire spre fereastra si observ, cu tristete, ca artifiicile au disparut, lasand noaptea sa faca ce stie ea mai bine: sa intunece sufletele noastre fara de speranta, amarate si inchise in corpuri slabe, care nu pot rezista viciilor trecatoare.

-Sakura, esti gata? Doar stii ca trebuie sa coboram pe Pamant!

Vocea calda a mamei ma trezeste din visare si, in acelasi timp, imi aminteste promisiunea facuta. “Da, mama. Vin cu tine, de Halloween. Promit!” Bineinteles ca repetatele ei rugaminti m-au facut, mai mult din dorinta de a scapa de gura ei, sa-i promit un lucru pe care nu mi-l doresc. Totusi, ei ii pasa? Nu! E prea ocupata sa se gandeasca la un posibil… sot. Din pacate, tornada nu se opreste aici. Pasii ei apasati se aud pe scari, semn ca sunt in pericol. Costumul de vrajitoare este aruncat pe pat, langa mine, iar eu tot imi calculez sansele de a ma schimba pana usa va fi trantita de perete, iar zambetul tamp, de copil, va aparea din neant. Doamne! Ce tot mai stau? Sar din pat si, in doi timpi si trei miscari, sunt schimbata. In locul pijamalelor rosii, port o frumoasa rochie verde, lunga pana in pamant, iar perechea de sandale fara toc, albe, imi pun in evidenta picioarele lungi. Parul roz, lung, il pieptan grabita, pana la urma convenind cu mine sa-l las liber. Chiar cand peria atinge suprafata dura a lemnului, din care este facut biroul mic, tornada intra in camera. Ochii ei albastri ma analizeaza cu mult entuziasm, pe cand colturile gurii i se rotunjesc vizibil. Dulce, imi spune:

-Esti foarte frumoasa! As vrea sa mai stau aici, sa-ti complimentez infatisarea, dar avem o sarbatoare de prins!

Poate sa fuga de noi? De fapt, mai bine nu intreb. Imi iau matura dintr-un colt al camerei si ii raspund, sec, ca sunt gata. Tonul meu fugitiv o face sa zambeasca, pe cand degetul ei face mici cerculete in aer. Luminite multicolore apar, iar noi suntem trimise intr-un loc necunoscut mie. In jur, casele nu se mai sfarsesc, iar mandra luna pune in evidenta copacii ce au ramas doar cu cateva frunze. Poteci batatorite de pasii neintrerupti ai oamenilor care cersesc, din casa in casa, bomboane si zgomotul facut de rasetele lor ma atrag. Pana la urma, nu e chiar atat de rau aici.

Din departare, un grup de “monstri” se apropie de noi. Imi plimb privirea pe fiecare, analizandu-l, insa doar unul mi-a atras atentia. Ochii lui asemeni onixului, parul negru, tenul alb si buzele carnoase, ce duc spre culoarea sangelui, ma farmeca. Dintii artificiali, cred eu, de vampir, nu sar atat de mult in evidenta, ca si costumul, de alt fel. Frumusetea sclipitoare ce o emana face ca totul in jurul lui sa dispara. Mai mult rusinata, ii spun mamei ca eu plec sa descopar orasul. Fara sa mai astept raspunsul ei, ma intorc pe calcaie. Merg destul de incet printre strazile pustii, admirand tot ce-mi apare in cale. Totusi, vantul ma face sa tremur involuntar. Mainile imi poposesc in jurul taliei, apoi fac miscari usoare, pentru a ma incalzi. Cat de uituca sunt! Trebuia sa-mi iau si roba de acasa!

Deodata, simt un material usor ce-mi acopera umerii goi. Ma opresc din mers, speriata. Cu incetinitorul, ma intorc spre faptas. Expresia mirata ma da de gol, iar obrajii imbujorati ma fac sa par o tanara indragostita de la o varsta frageda. In fata mea sta chiar brunetul de mai devreme, cu un zambet frumos pe fata. Soptit, reusesc sa-i multumesc, dar el nu e prea atent. Fata lui se apropie periculos de mult de a mea, reusind sa se uneasca. Buzele lui le ating pe ale mele, ochii lui ii devoreaza pe ai mei. Chiar acum, simt fiori calzi care imi strabat corpul, iar fluturasii nu se sfiesc sa apara. In acest moment stiu ca m-am indragostit, ba chiar de la prima ocheada aruncata. De asemenea, prin sarutul lui patrunzator, imi arata ca sentimentele-mi sunt impartasite.

Nu vreau sa ma gandesc la viitor, la faptul ca va trebui, intr-o buna zi, sa-i spun secretul meu. Vreau doar sa traiesc in present, in bratele lui puternice. Doar el ma face fericita… Sunt convinsa ca iubirea noastra va dainui pentru vecie, atat timp cat si Halloween-ul va fi simtit in sufletele noastre. Deodata, ii aud vocea:

-Te iubesc…