I Can`t See You !

*FlashBack*

- Dispari !!
-Sasuke,nu pleca..te rog !!Spun inabusita de lacrimi vazand cum masina se indeparteaza.

*EndFlashBack*

Incerc sa ma ridic dar ma lovesc de un nenorocit de scaun si cad pe podeaua rece a camerei de spital,nu imi vine sa cred ca sunt aici deja de o luna si ca toata viata mea a fost facuta scrum in doar cateva secunde
-Scumpo !Sakura...lasa-ma sa te ajut
-Ma descurc mama
M-am saturat sa fiu tratata ca pe o neputincioasa,nu mai vreau sa provoc mila,tot ceea ce vreau e sa fiu iarasi eu...sa pot vedea din nou.
-Cand voi putea pleca acasa ?
-Scumpo,se pare ca maine doamna doctor iti va face fisa de externare
-Te superi daca o chemi ?
-Sigur ca nu !
Ma intreb de ce nu am murit in acel accident de masina,era mai simplu , totul ar fii fost atat de usor iar eu nu as fii fost obligata sa traiesc in intuneric , usa se aude inchizandu-se
-Doamna doctor ?
-Da Sakura eu sunt,mama ta mi-a spus ca vrei sa imi vorbesti , despre ce e vorba ?
-Voi mai putea vedea vreodata ?
-...
-Inteleg.
-Sakura,uite...exista operatii si medici specialisti ,cu multa rabdare si vointa vei putea vedea din nou
-Rabdare ?Uitati,numai fiti draguta cu mine doar pentru ca va e mila de mine,stiu ca nu voi mai putea vedea niciodata,de ce incercati sa imi dati sperante ?
-Nu incerc sa iti dau sperante,nu am spus niciodata ca nu exista o mica probabilitate ca tu sa iti recapeti vazul..
-Va rog sa plecati , sunt obosita
O lacrima se prelinge pe obrazul fin si delicat ramanand doar o urma umeda . Nu vreau sa traiesc asa , am ajuns sa ma urasc pe mine insami pentru ca am ajuns o persoana demna de dispret, de ce ma port urat cu cei care vor sa ma ajute ?Prinsa in ganduri reusesc sa adorm....nu am mai dormit de nopti intregi.


-Haide Sakura,trezeste-te ,plecam acasa !
-Plecam ?
Deocamdata era singura veste care vroiam sa o aud.....


---------------------------
Insfarsit acasa....nu credeam ca imi va fii vreodata atat de dor sa fiu in camera mea....si de pat,ma ridic incet si ma indrept cu pasi marunti catre fereastra....o deschid lasand soarele sa imi loveasca fata palida si incercanata....sau cel putin asa ma simteam,trag aer puternic in piept parca luand o bucata de energie,se aude usa si imediat o mana pe spatele meu....imediat mi-am dat seama ca e mama,o cheama Mikoto si are 38 de ani...tata ne-a parasit in urma cu 8 ani de zile pe cand eu aveam doar 10 ani si numai stim nimic de el...i-am simtit mult lipsa dar mama incerca mereu sa fie si mama si tata in acelas timp,imi pare nespus de rau ca trebuie sa o fac sa sufere din cauza mea.
-Ti-am pregatit cada scumpo !Dupa ce termini mergem la cumparaturi bine ?
-Bine mama,chiar daca stii ca nu imi place sa se holbeze lumea la mine
-Nu se va holba nimeni,ai incredere in mine .
-Voi fii gata in 10 minute


Vantul imi face parul sa imi zboare in mii de directii dar nu imi pasa,tinan-do pe mama de brat intram intr-un supermarket....
Dupa ce a cumparat cele necesare iesim afara si ma lasa cu o punnga de cumparaturi in brate zicandu-mi ca a uitat sa cumpere ceva
-Vin imediat,asteapta aici !
Aud un claxonat iar din reflex mam dat in fata impiedicandu-ma de o treapta si scapand pe jos punga cu (virgula) cumparaturile,incerc sa le gasesc si sa le iau de acolo,insa o mana enorm de fina la atingere ma ajutat punandu-mi degetele peste cele rasturnate si ajutandu-ma sa le pun inapoi...